Imaginează-ți că ești într-un aeroport aglomerat, cu semnal slab la telefon, fără indicatoare clare și fără o hartă. Așa se simte, uneori, un copil care încearcă să înțeleagă ce i se cere, să-și regleze emoțiile sau să „aștepte 5 minute” fără să explodeze. Nu e rea-voință, ci dezvoltare neurologică în desfășurare.
Creierul copilului: o construcție în etape
Creierul nu vine „la pachet” cu toate funcțiile gata dezvoltate. El se dezvoltă de jos în sus și din interior spre exterior, iar acest proces durează ani întregi.
🧠 Creierul reptilian (responsabil cu supraviețuirea – foame, frică, somn) este primul format.
🧠 Apoi se dezvoltă sistemul limbic (sediul emoțiilor).
🧠 Ultima parte care se dezvoltă este cortexul prefrontal – responsabil cu gândirea logică, planificarea, autocontrolul, empatia, anticiparea consecințelor.
Această ultimă zonă este „șeful executiv” al creierului. Dar acest șef nu este angajat cu normă întreagă până în adolescență și chiar mai târziu!
📌 Cercetările arată că maturizarea completă a cortexului prefrontal se finalizează abia în jurul vârstei de 25 de ani.
Ce înseamnă acest lucru în viața de zi cu zi?
Să înțelegi cum funcționează creierul copilului tău înseamnă să devii un părinte mai răbdător, mai conectat și mai realist.
1. Când îi ceri „doar 5 minute de liniște”…
… și el se agită, întrerupe și pare că te ignoră? De fapt, copiii mici nu au o noțiune clară a timpului. „5 minute” poate însemna o eternitate sau o clipă.
✅ Ce poți face: folosește repere vizuale sau auditive – „stăm până se termină cântecelul” sau „când se termină reclama, pornim desenele”.
2. Când explodează din senin pentru lucruri mici…
… cum ar fi că i-ai pus sosul pe paste sau că nu se încheie bluza cum vrea el? Nu e un moft, ci o reacție emoțională copleșitoare.
Copilul nu are încă abilitățile să-și regleze emoțiile. Nu are „frâne” emoționale bine dezvoltate, așa că plânge, țipă sau lovește.
✅ Ce poți face: validează-i emoția – „Văd că ești supărat” – și stai cu el până trece furtuna. Nu încerca să „repari” totul imediat. Uneori, prezența ta calmă e suficientă.
3. Când „nu ascultă” sau „nu face ce i-ai spus”…
… e posibil să fie pur și simplu pentru că nu poate procesa mai mult de un pas odată. „Du-te în cameră, ia-ți pijamaua, spală-te pe dinți și apoi vino la mine” – pentru un copil mic, e o misiune imposibilă.
✅ Ce poți face: oferă instrucțiuni pe rând. „Hai în cameră. Acum luăm pijamaua. Bun. Acum mergem la baie.”
Așteptările nerealiste creează frustrări… de ambele părți
Atunci când așteptăm de la copii să se comporte „ca niște adulți în miniatură”, ne punem în situația de a ne frustra inutil. Copiii nu sunt adulți mici. Ei sunt ființe în formare, care au nevoie de ghidare, nu de control.
👂 Nu pot „fi cuminți” în magazin timp de o oră.
😭 Nu știu să „nu plângă” când sunt obosiți sau supărați.
⏳ Nu înțeleg ce înseamnă „în 10 minute plecăm” fără repere clare.
Ce poți face ca părinte?
🔸 Informează-te despre etapele de dezvoltare. Când înțelegi cum funcționează creierul copilului tău, știi mai bine ce poți cere de la el.
🔸 Folosește empatia și limbajul pozitiv. „Hai să încercăm din nou împreună” în loc de „Ți-am spus deja de 3 ori!”
🔸 Ai răbdare. Multă. Creșterea unui copil este ca o maraton, nu un sprint. Nu te grăbi să „repari” copilul, ci fii alături de el.
Concluzie
Dezvoltarea creierului este un proces complex, lent și fascinant. Nu e vorba despre „nu vrea”, ci adesea despre „încă nu poate”. Ajustându-ne așteptările și răspunzând cu empatie, devenim părinți mai înțelepți, mai echilibrați și mai conectați.
💬 Tu cum gestionezi momentele în care simți că ai așteptări prea mari de la copilul tău? Hai să povestim în comentarii!
