Educația unui copil este un proces cât se poate de dificil, pe care nu toți părinții îl pot duce la bun sfârșit. Este adevărat că nu doar educația oferită de părinți contează, fiind o mulțime de alți factori care contribuie la dezvoltarea viitorului adult. Cei 7 ani de acasă sunt o realitate, însă, iar aceșta trebuie să fie compuși din câteva componente cât se poate de importante:
- Educație financiară;
- Educație socială;
- Educație pentru un stil de viață sănătos.
În acest articol vom vorbi despre educația financiară. Trăim într-o societate care se bazează pe activități comerciale și pe bani, în general, motiv pentru care orice copil trebuie să primească lecții financiare și să știe cum să își administreze câștigurile financiare.
Cum îți educi copilul din punct de vedere financiar?
- Învață-l să facă diferența între ceea ce își dorește și ceea ce are nevoie. Stai cu el și crează o listă cu două coloane, în care există produse de care are nevoie și produse pe care și le dorește. Este un mod prin cae poți să îl înveți că hainele la modă, bijuteriile sau telefoanele nu sunt o necesitate și că orice achiziție impulsivă poate duce la probleme.
- Ține-te de cuvânt atunci când spui nu. Aproape toți părinții se înmoaie atunci când copilul cere ceva și insistă. Învață să spui nu și să te ții de cuvânt. În felul acesta îl vei educa pe cel mic că nu poate obține chiar atât de ușor ceea ce își dorește și că de cele mai multe ori, pentru a ajunge la rezultatele dorite trebuie să muncească.
- Învață-l pe copil să fie răbdător. Dacă îi oferi iverse recompense încearcă să le oferi în timp. Răbdarea este esențială în societatea noastră iar un adult care este învățat să aibă răbdare va avea mult mai mare succes în viață.
- Insuflă-i idea că trebuie să își câștige singur banii. Evident, nu trebuie să îți obligi copilul să renunțe la tot ceea ce își dorește și nu trebuie să nu îi dai bani. Atunci când îi dai însă, asigură-te că muncește pentru ei. De foarte multe ori, va conștientiza mult mai bine dacă produsul pe care și-l dorește este extravagant sau nu și va munci doar pentru acele lucruri care îl interesează cu adevărat. În felul acesta își poate contura și pasiunile mult mai bine.
- Învață-l să economisească. Da! Este bine să cheltuim pentru a avea o economie funcțională, însă în același timp este bine să avem și niște bani puși deoparte iar educarea copilului în acest sens este extrem de importantă.